Rezultate finale: 113 candidați au obținut definitivarea în învățământul preuniversitar în județul Botoșani

Rezultate finale: 113 candidați au obținut definitivarea în învățământul preuniversitar în județul Botoșani

În județul Botoșani, rata finală de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2021), după soluționarea contestațiilor, este 76.87% (în creștere cu 3,40%, comparativ cu rezultatele inițiale - 73,47 %). 

Astfel, după evaluarea contestațiilor depuse (28), 113 de candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8 (opt), în condițiile în care, după afișarea primelor rezultate, fuseseră declarați promovați 108 de candidați. 

Conform legislației în vigoare, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

La proba scrisă din această sesiune, la nivelul județului Botoșani, au fost prezenți 158 de candidați (96,34%). Dintre aceștia, 10 candidați s-au retras.
 
Astfel, din totalul celor 147 de candidaţi cu lucrări evaluate inițial, în urma soluționării contestațiilor 113 candidați au obținut note situate pe segmentul 8 - 10 ( 108 la prima afișare). Dintre aceștia, 4 candidaţi au fost notați cu 10, iar 19 candidați cu note între 9,50 și 9.99.

De asemenea, 31 de candidați au primit note între 5 și 7,99 (contestațiile au generat modificări de note pentru 5 de candidați). Cu note sub 5 au încheiat proba 3 candidați.

Cadrele didactice care promovează acest examen dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.

Afișarea rezultatelor finale a avut loc astăzi, 28 iulie 2021, la ora 10:00, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul dedicat. 

Pentru date suplimentare, inclusiv distribuția notelor/procentelor de promovare pe județe, vă rugăm să consultați dosarul de presă atașat.

Stirea anterioara

Planta care calmează durerile în gât, detoxifiază și ușurează expectorația

Stirea Urmatoare

Atenție! Nova Apaserv va restricționa furnizarea apei din cauza unei avarii produse la Leorda. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.