Program de pregătire pe teme europene pentru cadrele didactice botoșănene

Program de pregătire pe teme europene pentru cadrele didactice botoșănene

Tematicile europene au constituit întotdeauna un interes din partea cadrelor didactice. În acest sens, Institutul European din România, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului au iniţiat un program de formare profesională a cadrelor didactice, în domeniul afacerilor europene, finanţat de Comisia Europeană prin Reprezentanţa Comisiei Europene în România. Acest program de formare se adresează cadrelor didactice din toate cele trei cicluri de învăţământ: primar, gimnazial şi liceal care predau discipline şcolare în care tematica Uniunii Europene este subiect de lecţie sau parte a unor lecţii de geografie, istorie, educaţie civică, cultură civică şi orice altă disciplină şcolară din curriculum-ul opţional.

Agenda cursului a constat în module centrate pe următoarele tematici: istoria şi instituţiile UE, politicile UE, Strategia EU 2020, oportunităţi de programe educaţionale europene şi Spaţiul profesorului.

Prima sesiune de formare, desfăşurată la Iaşi,  a fost rezervată cadrelor didactice care predau în învăţământul primar, din judeţele: Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Harghita, Covasna, Buzău, Vrancea, Brăila, Galaţi, Tulcea. Activităţile desfăşurate au fost interactive, practic-aplicative, cu exemple de bună practică. Din judeţul nostru, la această sesiune, au participat prof. înv. primar Adriana Cojocariu- Şcoala cu clasele I- VIII Nr.13 Botoşani, Daniela Orăşanu- Şcoala cu clasele I- VIII Nr.7 ,,Octav Băncilă ‘’ Botoşani şi Onica Podariu- Şcoala Vlădeni.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

WhatsApp introduce o nouă funcție. La ce va folosi Hidden Group

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.