Ministrul Educaţiei: profesorii corupţi trebuie eliminaţi din sistem

Ministrul Educaţiei: profesorii corupţi trebuie eliminaţi din sistem

Prezent la Constanţa, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a dat câteva declaraţii spus referitore la rezultatele slabe de la bacalaureat înregistrate în ambele sesiuni. În opinia reprezentantului învăţământului, un examen serios este unul „corect, cu subiecte bine calibrate, şi fără fraudă”. Afirmaţia ministrului vine la scurt timp după afişarea rezultatelor preliminare, rezultate care arată că la nivel naţional doar 20,7% dintre candidaţii care au susţinut sesiunea de toamnă a bacalaureatului au reuşit să promoveze. La Constanţa, promovabilitatea după a doua rundă de bacalaureat este de 12,25%. „Nu cred că procentul este ceea ce trebuie să ne preocupe cum, ci corectitudinea examenului. Vom vedea care este gradul de promovabilitate ăentru cei care au terminat liceul în 2013, şi separat să vedem care este gradul d epromovabilitate pentru cei din generaţiile anterioare. Evident că acest procent scăzut, atât în vară, cât şi în toamnă, într-un fel este grevat şi de acumularea unui număr din ce în ce mai mare de absolvenţi care nu u reuşit să treacă în anii anteriori”, a spus Pricopie.

Profesorii frauduloşi, pe mâna justiţiei

Întrebat despre situaţia bacalaureatului la Constanţa, ministrul a adăugat: „Felicit Constanţa pentru că au aplicat toate măsurile necesare şi acolo unde au constatat că nu s-a respectat legea au intervenit imediat „. În cea ce priveşte profesorii implicaţi în procesul de fraudare, ministrul Pricopie a răspuns răspicat: „Din punctul meu de vedere, eu i-aş scoate din învăţământ azi şi i-aş scoate pentru totdeauna, însă tebuie să lucrăm cu juriştii şi să vedem care sunt intrumentele legale pentru a clarifica acest lucru. Vom lucra cu Ministerul Justiţiei în următoarele luni astfel încât legislaţia să fie corectă. Un profesor care deide să intre într-o astfel de ecuaţie respectiv să fraudeze examenul după părea mea şi-a pierdul statutul de cadru didactic în momentul în care a făcut acest gest, iar odată identificat teebuie eliminat din sistem pentru totdeauna”. Acelaşi ministru a mărturisit că legislaţia privind fraudarea examenelor în România este încă indulgentă.

Bac-ul întregistrat şi audio, un proiect de viitor

Remus Pricopie a mai anunţat că există şi şcoli dotate şi cu sisteme de înregistrare audio în sălile de examen, proiect care se doreşte a fi implementat în toate unităţile de învăţământ „În acest moment sunt unităţi de învăţământ care au puse la punct sistemele de monitorizatre audio şi video, iar ar ele vor fi folosite anul viitor”, a menţionat acesta.

Record de fraude la Constanţa

Reamintim faptul că judeţul Constanţa a bătut recordul în acest an la ambele sesiuni ale examenului de bacalaureat. Zeci de elevi eliminaţi, dar şi profesori anchetaţi ce riscă să-şi piardă locul de muncă, aceasta este în prezent radiografia învăţământului de pe plan local. La nivel naţional, au fost identificate 309 cazuri de elevi eliminaţi şi zeci de situaţii de fraudă în curs de investigare. Toate se întâmplă într-un moment în care Ministerul Educaţiei susţine că şi-a luat toate măsurile de prevenire, iar speranţa de vindecare este şi mai lămuritoare. „Elemente de fraudare probabil le vom mai avea. Nu toată lumea pricepe că trebuie să respecte legea şi că trebuie să obţină reultate în baza muncii şi nu a fraudei. Mesajul pe care noi am vrut să îl transmitem este acela că de fiecare dată când vom surprinde pe cineva într-o astfel de situaţie vom acţiona fără nici un fel de abatere de la lege. Noi trebuie să descurajăm astfel de pratici, atât la nivelul elevilor şi părinţilor. Este resposnsabilitatea părinţilor să discute cu copiii lor şi să nu le permită să acceseze astfel de practici de fraudare a examenelor. Mesajul este la fel de clar şi pentru prfesori. Frauda a venit atât in partea elevilor, dar şi din partea profesorilor, uneori, mai grav, din partea celor care conduc unităţile de învăţământ”, a conchis la Constanţa ministrul Educaţiei.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Atenție! Nova Apaserv va restricționa furnizarea apei din cauza unei avarii produse la Leorda. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.