Lecţii despre management în educaţie oferite de un diplomat francez sosit la Laurian – Botoșani

Lecţii despre management în educaţie oferite de un diplomat francez sosit la Laurian – Botoșani

Ataşatul de cooperare educativă al Ambasadei Franţei în România a vizitat Colegiul „A.T. Laurian” în aceste zile. Michel Monsauret s-a aflat în Botoşani pentru a susţine o conferinţă despre reforma sistemului de educaţie din Franţa, moment la care au participat numeroşi profesori de limba franceză din judeţ.

Aceştia au aflat detalii despre finanţarea educaţiei franceze care cheltuie, spre exemplu, 7% din PIB în fiecare an, despre Bac-ul diferenţiat în funcţie de profilul liceului, despre temele ce se fac integral la şcoală şi despre platformele virtuale cu care sunt dotate toate instituţiile de învăţământ din Franţa, cele ce permit părinţilor să ştie, în orice moment, dacă elevii lor sunt la şcoală, ce note au sau ce dificultăţi întâmpină.

Conferinţa a fost organizată cu susţinerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, Casei Corpului Didactic şi Institutului Francez din Bucureşti, dar la iniţiativa Asociaţiei Române a Profesorilor de Franceză, filiala Botoşani al cărei preşedinte este Gabriela Mangîr, profesor în cadrul Colegiului „Laurian”.

Evenimentul se înscrie în seria prin care laurienii marchează luna Francofoniei, realizând, totodată, şi un al doilea deziderat. Acela de a face un pas în plus în drumul lor spre certificarea Label FrancEducation, marcă internaţională a calităţii în învăţământul bilingv francofon. Pentru obţinerea certificatului ce permite colegiului intrarea într-o reţea mondială, Laurianul a depus dosarul de candidatură, pasul următor fiind evaluarea „pe viu” a liceului.

În acest context reprezentantul ambasadei franceze a asistat la ore, a discutat cu directorii, cu profesorii ce predau la profilul bilingv franceză, cu elevii pe care i-a ascultat cântând şi vorbind despre planurile lor de viitor, despre metodele moderne folosite la Laurian în procesul de predare-învăţare. „Apreciez buna colaborare a echipei pedagogice, condiţiile oferite elevilor, activităţile organizate în limba franceză, oportunităţile pe care le au elevii de la bilngv în C.N. „A.T. Laurian” şi nivelul lor de limba. Nu pot să nu menţionez buna pregătire a profesorilor care predau la aceste clase şi implicarea lor.”, au fost concluziile diplomatului.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.