Două eleve a Colegiului Național „A.T.Laurian” premiate la un concurs național - FOTO

Două eleve a Colegiului Național „A.T.Laurian” premiate la un concurs național - FOTO

Un mix de sport și poezie, premiat la nivel național. Două eleve ale Colegiului Național „A.T.Laurian” au fost premiate la un concurs național ce îmbină sportul și literatura.

Francesca Grefu și Ilona Dănilă au primit Premiul I, respectiv Mențiune, în cadrul Concursului național de literatură și jurnalism sportiv „Un condei numit fair-play”. Premierea a avut loc la București, la Casa Olimpică, la finalul săptămânii trecute, unde botoșănencele premiante au fost însoțite de profesorii îndrumători dr. Coca Dorica și Elena Alecsa.

Aflat la ediția a XIX-a, evenimentul susținut de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, prin Academia Olimpică Română, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, s-a desfășurat pe trei categorii de vârstă; 7–10, 11-14 și 15-18 ani, acordându-se premiile I, II, III și mențiuni la fiecare dintre acestea. „Un condei numit fair-play” este în calendarul M.E.N, dar fără a fi finanțat de acesta, iar fetele au concurat la secțiunea de poezie.

„Mă bucur că am avut șansa să fiu premiată la nivel național, nu mă așteptam niciodată ca pasiunea mea pentru poezie să ajungă atât de departe. Desigur , acest lucru nu s-ar fi întâmplat fără ajutorul doamnei diriginte Coca Dorica și a doamnei profesoare Alecsa Elena care m-au îndrumat și ajutat să evoluez . La festivitatea de premiere m-am simțit ca acasă, cuvintele nu pot măsura emoțiile pe care le-am avut când mi-am auzit numele strigat. Este acel sentiment când după o „luptă milenară” simți ca ai răzbătut . Sper să am șansa să fiu premiată și anul următor și voi încerca să aloc cât mai mult timp pasiunii mele, deoarece, fiind prinsă cu școala, nu mă pot dedica scrisului atât cât aș vrea.”, sunt cuvintele Francescăi după momentul premierii. Profesorul Elena Alecsa a ținut sa mulțumească juriului și conducerii Academiei Olimpice Române, mai exact Simonei Tabără Amânar, director al Academiei, Dianei Birtalan, secretar, Mariei Băleanu și Condoriței Tase, membre în cadrul consiliului de conducere al A.O.R., pentru organizarea întregului eveniment.

„Le felicit pe fete, dar și pe colegele mele care le-au încurajat să participe la un concurs ceva mai special, aș spune. O competiție ce unește două discipline care la prima vedere nu au multe în comun, dar care oferă un nou prilej de a vorbi despre Colegiul Laurian și despre deschiderile interdisciplinare de aici.”, este mesajul dr. Mihaelei Prăjinariu, directorul Colegiului Național ”A.T.Laurian” Botoșani.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Noi schimbări în cazul Cardului de Sănătate! Ce trebuie să știe românii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.