Doi elevi din Dersca, pe podiumul concursului „Un condei numit Fair Play”

Doi elevi din Dersca, pe podiumul concursului „Un condei numit Fair Play”

Concursul de creație literară „Un condei numit Fair Play” se înscrie într-o mișcare naționala de promovare consecventă a spiritului olimpic și a valorilor olimpismului în rândul tinerelor talente din mediul școlar.

Comitetul Olimpic și Sportiv Român, prin Academia Olimpică Română, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale a organizat în anul școlar 2012-2013 Concursul de literatură și jurnalism sportiv „Un condei numit Fair Play”, etapa națională, destinat elevilor elevilor din ciclurile primar, gimnazial și liceal care  îmbină cele două domenii: creația, pasiunea pentru scris și citit și  domeniul sportiv.

La nivelul județului Botoșani, doi elevei au reușit performanța de a  obține rezultate foarte bune, ambii purtând amprenta Şcolii Gimnaziale „N.Iorga” din Dersca. Astfel, la secţiunea Proză, octombrie 2013, categoria 11-14 ani, Ungureanu Cristina a obținut nota 9,63, clasându-se pe Locul II, iar Răpciuc George, cu nota 9,48 a luat Mențiunea I.

Ca profesori îndrumători, eleva care a obținut Locul II i-a avut pe Ciubotariu Elena și Afusoaie Vasile, iar Răpciuc George a fost îndrumat de profesorii Fusa Liliana și Afusoaie Vasile.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.