Directorii de școli s-au întâlnit astăzi la consfătuirea anuală a directorilor de școli din județul Botoșani. Vezi retrospectiva anului școlar trecut!

Directorii de școli s-au întâlnit astăzi la consfătuirea anuală a directorilor de școli din județul Botoșani. Vezi retrospectiva anului școlar trecut!

Directorii unităților de învățământ din județul Botoșani au participat, joi, 22 octombrie 2015, la consfătuirea anuală organizată de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ). Printre invitații la această consfătuire s-au numărat prefectul Costică Macaleți, subprefectul Gelu Țigănucă, părintele protopop Lucian Leonte, șefi de instituții din cadrul MAI. În debutul consfăturii, inspectorul general al IȘJ, Mihaela Huncă, a prezentat activitatea desfășurată în anul școlar precedent de instituția pe care o conduce.

În cuvântul său, șefa IȘJ a precizat că învățământul botoșănean a beneficiat în anul școlar 2014-2015 atât de investiții și proiecte derulate prin fonduri de la bugetul de stat și fonduri europene, dar și de dotări care să permită accesul tuturor copiilor la educație. De asemenea, inspectorul general a prezentat și rezultatele deosebite obținute de elevii botoșăneni la competițiile la care au reprezentat județul.

„A fost un an școlar foarte bun, cu împliniri, dacă ne raportăm la indicatorii naționali, și anume la examenele naționale. Am obținut performanțe la examenele naționale, la concursurile și olimpiadele naționale și internaționale, la proiecte care au impact asupra copiilor, la proiecte de dezvoltare a unităților de învățământ. Îmi place foarte mult cum arată acea hartă cu microbuze, primite în anul școlar trecut, 62 de microbuze. Sunt bucuroasă că s-au finalizat încă cinci instituții de învățământ noi, respectiv patru grădinițe și o școală gimnazială, s-au finalizat alte lucrări pentru unitățile de învățământ, dar și rezultatele pe care le-au avut cadrele didactice", a spus Mihaela Huncă, citată de stiri.botosani.

Aceasta a ținut să mulțumească pentru colaborare Instituției Prefectului, dar și instituțiilor din subordinea MAI. Mihaela Huncă speră ca și implicarea părinților să fie mai mare pe viitor și a vorbit și despre planurile Inspectoratului. „Vrem să implicăm mult mai mult familia, să punem accent pe învățământul profesional și tehnic, să existe orientare școlară și profesională de calitate pentru toți elevii. Trebuie să menținem procentele pe care le-am obținut până acum, este greu să menții 74% la examenul de Bacalaureat și acel loc 11 la nivel național", a spus șefa IȘJ.

Stirea anterioara

Atenție șoferi: DJDP Botoşani informează populaţia că se efectuează lucrări pe unele drumuri județene

Stirea Urmatoare

I.S.U. Botoșani scoate la concurs patru posturi din sursă externă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.