Ce universităţi au reintrodus examenul de admitere. 62000 de locuri la licenţă în acest an

Ce universităţi au reintrodus examenul de admitere. 62000 de locuri la licenţă în acest an

S-a dat startul înscrierilor la universităţi, iar absolvenţii de liceu se luptă acum pentru un loc la facultate, transmite România TV. Ministerul Educaţiei a alocat 62.400 de locuri în universităţi, iar majoritatea absolvenţilor de liceu au început deja să-şi depună dosarele.

La Universitatea de Vest din Timişoara, fiecare candidat înscris la admitere trebuie să susţină examenul de admitere, fie că este vorba despre o probă scrisă, fie că este vorba de un examen oral, depunerea unui portofoliu, sau de o mapă de lucrări.

În Bucureşti, Academia de Studii Economice a reintrodus examenul de admitere, care se va desfăşura sub formă de test grilă. Respectiva testare va conta în proporţie de 70% din nota finală, bacalaureatul alcătuind o treime din nota de admitere.

Examen scris pentru trierea candidaţilor are şi Universitatea "Politehnica" din Bucureşti, precum şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.

SNSPA testează toţi candidaţi înscrişi la concursul de admitere, ponderea examenului în nota finală fiind stabilită în funcţie de facultate. Astfel, la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, precum şi la Facultatea de Ştiinţe Politice examenul este singurul criteriu, la Facultatea de Administraţie Publică este luat în considerare în pondere de 80% din nota finală, în timp ce la Facultatea de Management testarea contează în proporţie de 50%.

La Universitatea din Bucureşti, examenul de admitere este menţinut la Facultatea de Drept, Facultatea de Litere, Facultatea de limbi Străine, Facultatea de Geografie şi Facultatea de Matematică, testele scrise contând în proporţie de 20%-80%.

Sursa: rtv.net

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Autocar cu români implicat într-un accident cu un TIR, pe autostrada A4 Torino-Milano! Traficul a fost blocat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.