Aproximativ 3400 de absolvenţi de liceu vor susţine în acest an examenul de bacalaureat

Aproximativ 3400 de absolvenţi de liceu vor susţine în acest an examenul de bacalaureat

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean spun că înscrierile la examenul de bacalaureat se fac după 25 mai, dată la care absolvenţii de liceu finalizează cursurile.  Candidaţii vor susţine probele de competenţe digitale într-o primă etapă, după care vor fi probele scrise.

Vor fi şi candidaţi din promoţiile anterioare, numai că cei din aceste promoţii se înscriu la şcoli şi ne sunt raportaţi ulterior la Inspectoratul Şcolar. Aceştia sunt obligaţi să susţină examenul la şcoala la care au absolvit“, a precizat inspectorul şcolar Daniel Bucătaru, purtătorul de cuvânt al IŞJ.

Candidaţii care vor susţine examenul de bacalaureat pentru a doua oară vor trebui să achite şi o taxă.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.