Alexandra, campioană internațională la vorbit în public – concurenți din 9 țări!

Alexandra, campioană internațională la vorbit în public – concurenți din 9 țări!

O premieră de mare valoare pentru Botoșani s-a desfășurat săptămâna trecută la Praga, unde o membră a Toastmasters Botoșani a câștigat locul I la o competiție internațională de vorbit în public.

Alexandra Butnaru este Vicepreședinte pe Educație al clubului Toastmasters Botoșani și a obținut locul I la concursul internațional de discursuri improvizate (Table Topics), desfășurat în cadrul Conferinței Districtului 110 Toastmasters, care a avut loc la Praga între 9–11 mai 2025.

După o premieră la nivel național din toamna anului 2024, a venitprima victorie internațională din istoria clubului Toastmasters Botoșani. Evenimentul a reunit membri Toastmasters din nouă țări europene: Bosnia și Herțegovina, Croația, Republica Cehă, Ungaria, Republica Moldova, România, Slovacia, Serbia și Ucraina. Toate probele au fost susținute în limba engleză, iar la categoria Table Topics (discursuri improvizate) au fost șapte concurenți. România a dominat podiumul, pentru că, alături de Premiul I al Alexandrei, Premiul al II-lea l-a câștigat George Blaga de la Toastmasters Cluj. Premiul al III-lea i-a revenit lui Mike Smith, originar din Seattle (SUA), în prezent președinte al Prague Business Toastmasters. 

Este un podium-premieră pentru România în această categorie, țara noastră înregistrând încă două victorii remarcabile la această ediție:Tudor Ruxanda, din Brașov, a câștigat locul I la discursuri umoristice, iar Evelina Bejan din Iași a câștigat Premiul al III-lea la secțiunea evaluărilor de discurs.
Alexandra a impresionat juriul cu un discurs susținut spontan, în limba engleză, pe o temă necunoscută anterior, demonstrând claritate, impact și autenticitate.

„Această experiență arată cât de departe poți ajunge când ai parte de sprijin, practică și feedback valoros. Toastmasters m-a învățat nu doar să-mi îmbunătățesc abilitățile de public speaking pe care le exersez din adolescență, ci și să iau decizii calculate rapid și să reacționez cu încredere.”, a declarat Alexandra Butnaru după competiție.

Clubul Toastmasters Botoșani oferă săptămânal un spațiu sigur și stimulant, în care oricine este binevenit să-și descopere și să-și dezvolte abilități esențiale: vorbitul în public, gândirea critică și leadership-ul. Aceste competențe nu doar că sporesc încrederea în sine, ci și potențează oportunitățile personale și profesionale, așa cum arată numeroase studii privind impactul cluburilor de oratorie asupra dezvoltării leadershipului.

„Alexandra este un exemplu viu al impactului Toastmasters: orice membru al clubului poate deveni un vorbitor mai eficient, un lider mai convingător și o prezență care inspiră.”, este de părere George Pamparău, actualul președinte al clubului non-profit de public speaking din Botoșani. 

Clubul se reunește în fiecare joi seară, de la ora 18:30, la sediul Cambridge Star. Vizitatorii sunt bineveniți să descopere arta comunicării și leadershipului într-un cadru prietenos, profesionist și orientat spre creștere personală. Fotografii de: Jiri Kalacek

Stirea anterioara

Noaptea Muzeelor: expoziția „Pe urmele lui Eminescu”

Stirea Urmatoare

Descoperă care sunt fructele bogate în vitamina E

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.