Scrisoarea primită de românii din Austria | Amenzi de 600 de euro pentru cei care refuză

Scrisoarea primită de românii din Austria | Amenzi de 600 de euro pentru cei care refuză

Românii din Austria au primit o scrisoare oficială despre obligativitatea vaccinării. Oamenii sunt îndemnați să se vaccineze dacă vor să se întoarcă la viața obișnuită.

Cine nu se vaccinează este amenințat cu sancțiuni. Amenda este de 600 de euro și nu se aplică doar o singură dată.

„Pentru protejarea populației, Guvernul Federal Austriac a decis să instituie obligativitatea vaccinării împotriva Covid. Toate prsoanele cu domiciliu în Austria, care au peste 18 ani, și nu sunt exceptate de la accinare din motive medicale, sunt obligate prin lege să se vaccineze. Persoanele cărora nu le-a fost administrat încă vaccinul vor fi informate periodic în privința necesității de a se vaccina prin intermediul unei înștiințări. Cei care nu își îndeplinesc obligația de vaccinare vor suporta sancțiuni administrative în viitor.”, se precizează în scrisoare.

Ruxandra Drăgan, o româncă stabilită în Austria, a vorbit la Antena 3 despre această măsură: „Începând cu mijlocul lui martie populația va fi verificată în mod regulat, în special cei nevaccinați vor primi înștiințări. Sancțiunile vor fi de 600 de euro din trei în trei luni, până la maxim 3.600 de euro pe an. Dacă persoanele se vor vaccina în decurs de două săptămâni sancțiunea va fi retrasă. Începând cu 5 martie persoanele nevaccinate vor putea merge în restaurantele și magazinele cu produse neesențiale. Este o măsură luată la nivel federal, dar fiecare provincie poate să aibă măsuri mai dure.”, a explicat Ruxandra Drăgan.

Stirea anterioara

Horoscopul săptămânii 21-27 februarie. O săptămână care ne cere tuturor să ne rezolvăm problemele administrative şi financiare

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.