Germania va tăia ajutoarele sociale pentru români

Germania va tăia ajutoarele sociale pentru români

Germania vrea să limiteze drastic ajutoarele sociale pentru imigranţii veniţi din alte ţări ale Uniunii Europene (UE), urmând astfel exemplu Marii Britanii. Măsura i-ar viza în special pe imigranţii din ţările Europei Centrale şi de Est, inclusiv România şi Bulgaria, informează AFP.

Potrivit proiectului de lege elaborat de ministrul social-democrat al muncii german, Andrea Nahles, dezvăluit joi în presă, imigranţi proveniţi din alte ţări ale UE, care locuiesc în Germania, nu vor mai primi ajutoare sociale dacă nu vor munci.

Textul, foarte criticat de opoziţie, prevede ca imigranţii intraeuropeni fără loc de muncă să nu poată accede la ajutoarele publice decât după cinci ani de şedere în Germania.

Andrea Nahles a dat asigurări că acest proiect de lege corespunde 'practicii curente', acest termen de cinci ani fiind 'în toată Europa un termen de rigoare'.

Cei care vor fi în viitorul apropiat excluşi de la ajutoarele sociale vor putea pretinde, cu toate acestea, o alocaţie tranzitorie de o lună, acordată o singură dată şi destinată să acopere cheltuieli elementare (hrană, întreţinere, locuinţă).

Acordarea unui ajutor în vederea întoarcerii în ţările de origine este de asemenea prevăzut.

Aceste măsuri, care trebuie să mai fie adoptate de Consiliul de miniştri şi validate de parlamentari, constituie ecoul revendicărilor premierului britanic David Cameron, în campanie împotriva 'Brexit'-ului şi care vrea să reducă numărul de imigranţi intraeuropeni care vin în Marea Britanie.

Măsura, una controversată şi considerată discriminatorie în ceea ce priveşte principiul european al liberei circulaţii, îngrijorează ţările din Europa Centrală şi de Est, ai căror cetăţeni sunt vizaţi.

Berlinul s-a opus multă vreme unei asemenea măsuri, înainte de a decide o schimbare în această privinţă, după ce Tribunalul federal pentru probleme sociale a decis, la sfârşitul lui 2015, ca orice cetăţean din UE, chiar şi unul fără loc de muncă, să aibă dreptul de a beneficia de ajutoare sociale după şase luni.

Această decizie a declanşat o dezbatere în Germania şi a suscitat îngrijorarea comunităţilor, care finanţează ajutoarele sociale şi se tem că ea ar putea atrage cetăţeni din ţări ale UE unde nivelul de trai este mult inferior celui din Germania, cum sunt România şi Bulgaria.

Andrea Nahles a propus modificarea legii în sensul înăspririi condiţiile pentru acordarea acestor ajutoare, potrivit Agerpres.

'Nu există uniune socială în Europa', a mai notat Nahles. 'Orice cetăţean român este binevenit. Însă dacă este vorba de a primi alocaţii sociale care nu se sprijină pe o muncă depusă, atunci eu sunt de părere că este acceptabil ca el (cetăţeanul român) să se întoarcă în ţara sa', a subliniat ea.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.