Doi români morţi şi alţi 14 răniţi într-un accident de microbuz în Turcia

Doi români morţi şi alţi 14 răniţi într-un accident de microbuz în Turcia

Doi cetățeni români au murit și alți 14 au fost răniți într-un teribil accident de microbuz produs în Turcia între localitățile Manavgat și Akseki, potrivit Ministerului Afacerilor Externe de la București. Potrivit primelor informaţii din presa turcă, şoferul microbuzului a pierdut controlul volanului, aceasta fiind cauza producerii accidentului.

În continuarea informaţiilor transmise de Ministerul Afacerilor Externe privind accidentul rutier din Turcia, din data de 14 martie 2016, vă informăm că, din dispoziţia ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a fost activată Celula de Criză a MAE.

Familiile celor doi cetăţeni români decedaţi în accident au fost informate în legătură cu tragicul eveniment. Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă profundul regret pentru decesul cetăţenilor români şi transmite sincere condoleanţe familiilor victimelor.

Potrivit informațiilor disponibile până la acest moment, 11 răniți se află spitalizați într-un centru medical din localitatea Manavgat. Menționăm faptul că unul dintre aceștia este de cetățenie turcă, fiind șoferul autocarului implicat în accident. Cetățenii români spitalizați în localitatea Manavgat au suferit leziuni ușoare, putând fi externați în perioada imediat următoare.

În plus, alţi 3 răniţi au fost transportați la un spital din Antalya. Unul dintre aceștia se află în stare gravă, fiind supus unor intervenții chirurgicale, iar ceilalți doi au fost deja externați. Date cu privire la starea și evoluția răniților spitalizați vor fi actualizate prin intermediul echipei consulare mobile care s-a deplasat la fața locului.

Potrivit informaţiilor obţinute până în acest moment prin intermediul Ambasadei României la Ankara, doi cetățeni români au decedat, iar alți 14 au fost transportați la două spitale din apropiere, pentru acordarea îngrijirilor medicale, anunță Ministerul Afacerilor Externe de la București.

„O echipă consulară mobilă este în drum spre spitalul în care se află cetăţenii români pentru a verifica situaţia acestora şi a menţine contactul cu medicii curanţi. De asemenea, un reprezentant al Consulatului Onorific al României la Antalya se află în drum spre spitalul în care se află cetăţenii români pentru acordarea asistenţei necesare. În acelaşi timp, ambasadorul României la Ankara se află în contact permanent cu guvernatorul provinciei Antalya și cu directorii spitalelor în care se află cetățenii români. În paralel cu solicitările de sprijin întreprinse de Ambasada României la Ankara, ambasadorul român a cerut asistență ministerului turc al afacerilor externe în vederea obținerii tuturor informațiilor legate de cazul aflat în atenție și acordarea sprijinului necesar. Ambasada României la Ankara păstrează în permanenţă legătura cu autorităţile turce competente, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară de specialitate, în limita competenţelor legale", precizează MAE.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.