Zeci de amenzi, aplicate de polițiști de la Transporturi Botoșani

Zeci de amenzi, aplicate de polițiști de la Transporturi Botoșani

În zilele de 6 și 7 mai 2023, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani au organizat mai multe acțiuni pentru prevenirea pescuitului ilegal, a transportului ilegal de pește și produse din pește și a accidentelor la trecerea la nivel cu calea ferată.

Activitatea s-a desfășurat pe raza întregului județ, fiind legitimate peste 100 de persoane și controlate 66 de autovehicule.

De asemenea, polițiștii au patrulat în 11 trenuri care au tranzitat județul Botoșani, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. 

În urma activităților desfășurate au fost constatate în flagrant delict 3 infracțiuni, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de aproximativ 6.000 de lei și au fost confiscate bunuri în valoare de 600 de lei. 

Exemplu:
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Navale Stânca-Costești au depistat, în comuna Manoleasa, un bărbat, de 65 de ani, având asupra sa o unealtă de pescuit neautorizată cu plasă având ochiurile de 50 x50 mm. 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de deținerea de către persoanele neautorizate a uneltelor de pescuit comercial, totodată fiind dispusă și confiscarea bunului.

Stirea anterioara

Unitatea de Asistență Medico-Socială de la Ștefănești, modernizată de Consiliul Județean - FOTO

Stirea Urmatoare

Polițist din cadrul Poliției Orașului Flămânzi lovit de o mașină în timp ce se afla pe partea carosabilă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.