Un sucevean a accidentat doi minori după care a părăsit locul faptei fără a anunţa organele de poliţie

Un sucevean a accidentat doi minori după care a părăsit locul faptei fără a anunţa organele de poliţie

Poliţiştii Biroului Rutier Botoşani au fost sesizați luni 5 august, cu privire la faptul că în ziua de 04.08.2013, în jurul orei 16.30, pe raza localităţii Corni, judeţul Botoşani, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime omeneşti.

Cercetările efectuate de poliţişti au stabilit că la data de 04.08.2013, în jurul orei 16.30, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal din localitatea Corni, P. VASILE DANIEL de 38 ani, din municipiul Suceava, ajungând pe un sector de drum în rampă, într-o curbă uşoară la stânga, pătrunde pe sensul opus de circulaţie, împrejurare în care intră în coliziune frontală cu un moped neînregistrat, condus de L.D. de 14 ani, din localitate.

În urma accidentului a rezultat rănirea minorei L. D. de 4 ani, din localitate, care se afla pe moped, în calitate de pasager. Aceasta a fost transportată la Spitalul de Pediatrie Botoşani, unde a primit îngrijiri medicale, rămânând internată.

După producerea accidentului, conducătorul auto s-a înţeles amiabil cu tatăl minorilor, L. CĂTĂLIN, cu privire la vătămările suferite de cei doi minori, după care a părăsit locul faptei, fără a anunţa organele de poliţie.

Acesta a fost identificat la data de 05.08.2013, în jurul orei 14.00, pe raza municipiului Suceava.

Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat vătămarea integrităţii corporale  a unei persoane, fără încuviinţarea poliţiei. Totodată, acestuia i s-a reținut permisul de conducere, eliberându-i-se dovadă înlocuitoare, fără termen de valabilitate.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.