O oală de mâncare uitată pe foc, pericol pentru un apartament de pe Aleea Dumbrava din Dorohoi
Tineri reținuți pentru conducere fără permis și aflați sub influența băuturilor alcoolice
La data de 20 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a două persoane, o tânără, de 27 de ani și un tânăr, de 34 de ani, ambii din municipiul Dorohoi, cercetați pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și încredințarea unui vehicul pentru a conduce unei persoane care nu deține permis de conducere.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 19 iulie 2026, tânăra ar fi condus un autoturism, în localitatea Havârna, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condusă la o unitate spitalicească unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Mai mult decât atât, tânăra nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul pe care îl conducea i-a fost încredințat de către un tânăr, de 34 de ani, spre a fi condus. Ambii au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.
Tot luni 20 iulie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr, de 26 de ani, din localitatea Hudești, cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 19 iulie 2026, acesta ar fi condus un autoturism, în localitatea Hudești, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate spitalicească unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 33 de ani, din comuna Drăgușeni, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul cu dreptul de a conduce suspendat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, în timp ce se deplasa pe DN29B în localitatea Cătămărești-Deal s-ar fi angajat într-o depășire neregulamentară, fără să se asigure și a intrat în coliziune frontață cu un alt autoturism, condus de către un tânăr, de 36 de ani, rezultând doar avarierea celor două autoturisme. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, acesta figurează cu dreptul de a conducere suspendat din anul 2024 pentru comiterea unei infracțiuni la regimul rutier. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.