Tânăr salvat de un jandarm botoșănean aflat în timpul liber

Tânăr salvat de un jandarm botoșănean aflat în timpul liber

Un subofițer jandarm aflat în timpul liber a observat în dimineața zilei de duminică, 14 august 2022, în jurul orelor 04.00, în apropierea unui club din zona centrală a orașului Darabani, o persoană căzută pe trotuar care era lovită cu sălbăticie de câțiva tineri cu picioarele și cu câteva sticle goale.

Pentru a opri agresiunea, jandarmul a solicitat sprijinul unei persoane aflate în apropiere și a intervenit imediat, somându-i pe agresori să se oprească, aceștia confirmându-se și culcându-se la pământ.

Deoarece bărbatul agresat era inconștient și prezenta la  nivelul capului răni care sângerau în urma loviturilor primite, subofițerul a solicitat prin apel 112 prezența unei ambulanțe pentru acordarea îngrijirilor medicale, iar până la sosirea acesteia a luat măsurile de prim-ajutor necesare.

După stabilizare, bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalul Municipal Dorohoi pentru investigații suplimentare. 

Cazul a fost preluat de către un echipaj de poliție sosit în scurt timp, fiind identificați ulterior patru dintre agresorii care între timp părăsiseră zona.

Stirea anterioara

Jandarmii au asigurat a ordinea și siguranța publică la manifestările cultural-artistice din județ

Stirea Urmatoare

Acțiune cu efective mărite în Dorohoi! Peste 100 de amenzi date pentru depășirea vitezei

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.