Tânăr reținut de polițiști după ce a furat o mașină și a codus-o băut fără a deține permis de conducere

Tânăr reținut de polițiști după ce a furat o mașină și a codus-o băut fără a deține permis de conducere

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 29 de ani, care ar fi profitat de încrederea unei persoane și i-ar fi sustras autoturismul pe care l-a condus mai mulți kilometri, deși nu deținea pemis de conducere și consumase băuturi alcoolice. 

Din cercetări, a reieșit faptul că la data de 7 octombrie 2022, în jurul orei 03:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au fost sesizați prin apel 112, de către un tânăr, de 31 de ani, din orașul Darabani, cu privire la faptul că un bărbat i-a sustras autoturismul și a plecat în loc necunoscut. 

Ulterior, s-a stabilit faptul că apelantul, împreună cu un alt tânăr, de 29 de ani, din orașul Darabani, au petrecut timpul împreună, la un local public din aceeași localitate, iar la un moment dat, tânărul de 29 de ani, i-ar fi propus victimei să îi înmâneze cheile autoturismului pentru a-l muta, aceasta fiind de acord. 

Ulterior, tânărul de 29 de ani, a plecat cu autoturismul victimei, fiind interceptat de polițiști în comuna Păltiniș, unde s-a supus indicațiilor polițiștilor de a opri autoturismul.  

Deși emana halenă alcoolică, acesta a refuzat testarea alcoolscopică și prelevarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 

Mai mult decât atât, tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. 

Față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz de încredere, conducere fără permis și refuz de prelevare de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 

Stirea anterioara

Lucrări ample angajate de drumari pe sectorul Dorohoi – Vârfu Câmpului – FOTO

Stirea Urmatoare

Focuri de armă pentru oprirea unui autoturism. Șoferul a fost reținut pentru 24 de ore

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.