Tânăr condamnat pentru tentativă de tâlhărie calificată, escortat la penitenciar
La data de 15 iulie 2026, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Dorohoi au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de către Judecătoria Dorohoi, pe numele unui tânăr, de 31 de ani, din municipiul Dorohoi.
Tânărul a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „tentative la infracțiunea de tâlhărie calificată”.
Acesta a fost identificat la adresa de domiciliu, fiind escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea executării pedepsei.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.