Tânăr cercetat pentru producerea unui accident, fuga de la locul faptei și violență

Tânăr cercetat pentru producerea unui accident, fuga de la locul faptei și violență

Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, luni, 2 iunie 2014, în jurul orei 22:10, în timp ce conducea un moped  pe Strada nr. 2, în localitatea Ionășeni, judeţul Botoşani, un tânăr de 24 de ani, din localitate pătrunde pe sensul opus de mers, împrejurare în care surprinde și accidentează ușor un alt tânăr de 20 ani, din aceeaşi localitate, care se deplasa în calitate de pieton pe marginea străzii.

După producerea accidentului, conducătorul mopedului a părăsit locul faptei.

Mai mult, după aproximativ 20 minute de la producerea evenimentului, cele două persoane s-au întâlnit pe o altă stradă din localitate, între acestea având loc un conflict, împrejurare în care victima accidentului rutier a fost din nou agresată.

În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.