Şofer cu tupeu: S-a urcat la volan, deşi avea permisul

Şofer cu tupeu: S-a urcat la volan, deşi avea permisul

Poliţiştii rutieri s-au sesizat din oficiu, duminică 6 ianuarie, şi au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat de 38 de ani din comuna Leorda, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.

Cu ocazia cercetărilor a rezultat faptul că la data de 21.12.2018, acesta, în timp ce se deplasa cu vehiculul pe strada Octav Onicescu, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de autoturismul care rula regulamentar în faţa sa şi a intrat în coliziune cu acesta.

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, cei doi conducători auto intenţionând să se înţeleagă amiabil.

La scurt timp după producerea incidentului, bărbatul de 38 de ani, la efectuarea manevrei de mers înapoi acroşează o autoutilitară parcată regulamentar în parcarea adiacentă Pieţei Viilor, după care părăseşte locul faptei.

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul are dreptul de a conduce vehicule suspendat. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis, urmând ca la finalizarea cercetărilor în cauză să fie propusă o soluţie procedurală.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice. Câți bani pot primi angajații

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.