S-a urcat la volan fără permis şi a produs un accident

S-a urcat la volan fără permis şi a produs un accident

La data de 28.09.2011, în jurul orei 15.45, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Austria, pe  strada Doboșari din municipiul Botoșani, A. IULIAN de 29 ani din comuna Dumbrăveni, judeţul Suceava, se angajează neregulamentar în depășirea unui autoturism care circula în fața sa, încadrat regulamentar pe bandă  pentru a efectua virajul la stânga, împrejurare  în care îl acroșează, în urma accidentului rezultând doar pagube materiale.

Întrucât cei doi conducători auto nu s-au înţeles în mod amiabil asupra responsabilităţilor de despăgubire a daunelor provocate, ieri, 29 septembrie, aceştia s-au prezentat la Biroul Rutier - Poliţia municipiului Botoşani în vederea soluţionării cauzei.

Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că A. IULIAN nu poseda permis de conducere, astfel încât acestuia i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care un posedă permis de conducere.

De asemenea, întrucât s-a constatat că autoturismul condus de A.IULIAN nu avea poliță de asigurare auto validă, poliţiştii au procedat la reținerea plăcuțelor cu numerele de înmatriculare, dispunând şi imobilizarea autoturismului la sediul IPJ Botoşani, pentru a se stabili dacă acesta este înmatriculat în circulaţie în ţara de provenienţă, întrucât conducătorul auto nu a putut prezenta documente care să ateste înmatricularea autovehiculului.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.