Razii de amploare în județul Botoșani: baruri și discoteci verificate, filtre în trafic, amenzi și alte sancțiuni

Razii de amploare în județul Botoșani: baruri și discoteci verificate, filtre în trafic, amenzi și alte sancțiuni

În perioada 17 – 20 februarie, poliţiştii botoşăneni au acţionat punctual, în mai multe zone din judeţ, în scopul prevenirii şi combaterii infracțiunilor comise prin violență şi a faptelor de evaziune fiscală.

La acţiuni au participat poliţiştii de investigaţii criminale şi cei din cadrul Secţiei Poliţie Rurală 8 Flămânzi.
Poliţiştii au efectuat verificări/controale la peste 200 de baruri şi/sau discoteci din întregul judeţ, fiind legitimate peste 670 de persoane. Totodată, în trafic, au fost controlate 300 de autovehicule. Au fost constatate 13 infracțiuni, între care 11 de natură judiciară, una la regimul circulaţiei pe drumurile publice şi una la regimul silvic.

De asemenea, poliţiştii au constatat 98 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 28.585 de lei.
Acţiunile s-au desfăşurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale – I.P.J. Botoşani.

Stirea anterioara

ANM anunță temperaturi oscilante și precipitații frecvente în următoarele două săptămâni

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.