Pe jos, pe două roți sau cu trotineta. Amenzi de aproximativ 4.000 lei într-o singură zi

Pe jos, pe două roți sau cu trotineta. Amenzi de aproximativ 4.000 lei într-o singură zi

La data de 15 iulie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare indisciplina pietonilor, bicicliștilor sau a utilizatorilor de trotinete electrice.

Astfel, activitățile s-au desfășurat în intervalul orar 06:00-12:00, prilej cu care au fost legitimate 46 de persoane, controlate 34 de vehicule și efectuate 22 de testări cu aparatul etilotest.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 4.000 de lei și au fost reținute două permise de conducere pentru conducere sub influența alcoolului și neacordarea priorității de trecere pietonilor care au acest drept.

Dintre sancțiuni, 4 au fost aplicate bicicliștilor și utilizatorilor de trotinete.

Stirea anterioara

Botoșănean arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare

Stirea Urmatoare

Cod Galben de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.