Patru bărbați din Ungureni s-au ales cu dosar penal după ce au ucis doi iepuri de câmp

Patru bărbați din Ungureni s-au ales cu dosar penal după ce au ucis doi iepuri de câmp

Reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Botoşani, joi 22 noiembrie, au sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că au surprins patru persoane care, folosindu-se de mai mulţi câini, au ucis 2 iepuri de câmp, în timp ce se aflau pe terenul unui fond de vânătoare gestionat de asociaţie.

Echipajul de poliţie ajuns la locul intervenţiei a identificat persoanele în cauză, fiind vorba despre patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 32 de ani, toţi din comuna Ungureni. Ca urmare a verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că aceştia, însoţişi de mai mulţi câini din rasa ogar, au pătruns fără drept pe fondul cinegetic respectiv şi au ucis doi iepuri de câmp, pe care i-au abandonat în apropiere, întrucât au fost surprinşi de paznicii de vânătoare.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a fost estimat la suma de 300 de euro. În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de braconaj, în vederea luării măsurilor legale.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.