Managerul Serconf şi alţi 26 angajaţi au dosar penal. Vezi motivul!

Managerul Serconf şi alţi 26 angajaţi au dosar penal. Vezi motivul!

Managerul Serconf, Ana Manuela Zarug, împreună cu alţi 26 de angajaţi, ai fabricii s-au ales cu dosar penal în urma unei sesizări a organizaţiei judeţene a PNL şi semnată de consilierul local Stelian Pleşca. Sesizarea a fost făcută, susţine managerul Serconf, înainte de referendumul din 29 iulie, încriminarea fiind aceea că anumite persoane din Serconf au reţinut cărţile de identitate ale salariaţilor, peste 700 la număr, pentru a-i împiedica să participe la vot. Ana Manuela Zarug susţine că plângerea nu a fost ţintită pe o anumită persoană din fabrică şi că a fost formulată pe numele firmei. Ea a adăugat că acest dosar se va finaliza cu NUP (neînceperea urmăririi penale), pentru că acuzele nu sunt fondate.

M-am trezit la ora 3, 30, mai eram 27 de oameni în fabrică, cu trei poliţişti. Bineînţeles, ne-au luat declaraţii de la toţi, cu stupefacţie, pentru că nici nu m-am gândit vreodată să fac aşa ceva. Nici pentru mama vreunui partid politic n-aş încălca legea. Ca dovadă că eu am fost la vot. Cum să obstrucţionez cei peste 700 de oameni, să le spun să nu meargă la vot. Vă daţi seama ce scandal ar fi fost. Nu am făcut niciodată aşa ceva. Ei au fost puţin şmecheri în sesizare, pentru că nu s-au referit la mine. Dar eu sunt consilier PDL şi ce au spus: sigur a primit dispoziţii de la partid, dar nu e adevărat. Nu m-au chemat la partid şi chiar dacă m-ar fi chemat, cu riscul să-mi pierd mandatul de consilier, eu mergeam la vot. Este un drept care îmi aparţine“, a afirmat managerul Serconf.

La rândul său, Ana Manuela Zarug a solicitat organelor de cercetare amendă contravenţională semnatarilor sesizării şi spune că va deschide proces pentru a cere daune morale. Ea susţine că există nişte principii chiar şi în politică şi că nu este normal să calci demnitatea unui om şi să-i aduci reclamaţii nefondate.

Ieri (nr. miercuri), am primit răspuns de la Poliţie că dosarul nostru este depus la Procuratură şi că au depus şi solicitarea mea, să-l amendeze contravenţional, pentru faptul că legea pedepseşte dacă pui pe drumuri organe de control. Sunt revoltată, pentru că între consilierii locali, indiferent de culoarea noastră politică, o să mai existe divergenţe, dar niciodată de când sunt eu consilier, şi am mai fost consilier, un alt consilier nu a făcut o plângere la poliţie împotriva unui alt coleg de-al lui. Doar dacă acela se face vinovat…”, a adăugat managerul Serconf, citat de botosaninews.

De altfel, în şedinţa de Consiliu Local de joi, consilierul Ana Manuela Zarug a ţinut să-i “mulţumească” public colegului său Stelian Pleşca, cel care este semnatarul plângerii din partea PNL.

Trebuie să ne respectăm, indiferent de culoarea politică a partidelor noastre. Vreau să-i mulţumesc domnului consilier care a făcut o sesizarea către organele de Poliţie, iar în urma acelei sesizări, eu împreună cu încă 26 de colegi de-ai mei din cadrul fabricii în care am muncit 20 de ani avem dosar penal. Evident că acest dosar penal se va finaliza cu NUP, pentru că faptele care sunt încriminate în acea sesizare nici măcar. Toată viaţa mea am fost o persoană responsabilă, serioasă şi care respectă şi respectă legea”, i-a spus Ana Manuela Zarug lui Pleşca.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sfințire Complex Parohial Protopopiatul Dorohoi, Parohia „Sf.Gheorghe” din Ionășeni, Vf. Câmpului - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.