Infractori voiajori depistați de polițiști pe raza municipiului Dorohoi

Infractori voiajori depistați de polițiști pe raza municipiului Dorohoi

Poliţiştii Biroului Rutier Dorohoi, miercuri 20 martie, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au oprit pentru control pe raza municipiului Dorohoi o autoutilitară condusă de un tânăr de 22 de ani, în care se mai aflau trei persoane, cu vârste cuprinse între 15 şi 39 de ani, toţi din judeţul Suceava.

Cu ocazia verificărilor s-a stabilit că aceştia se află în tranzit pe raza municipiului Dorohoi şi se ocupă cu efectuarea de acte de comerţ ambulant.

În urma controlului vehiculului, au fost găsite 4 cazane din tablă, pentru care persoanele respetive nu deţineau documente justificative, acestea fiind confiscate de poliţişti.

De asemenea, în cauză a fost aplicată o sancţiune contravenţională conform Legii 12/1990 în cuantum de 5.000 de lei.

Recomandări pentru siguranţa personală

Poliţiştii atrag din nou atenţia cetăţenilor cu privire la unul dintre modurile de operare adoptate de infractorii voiajori: cel prin care se prezintă drept vânzători ambulanţi şi oferă spre vânzare diverse bunuri sau afirmă că doresc să achiziţioneze bunuri de la cetăţeni (electrocasnice vechi, fier vechi, diverse produse obţinute în gospodăria proprie). Acesta este doar un pretext de a pătrunde în curtea sau locuinţa dumneavoastră şi să observe unde vă ţineţi lucrurile de valoare sau banii, iar prin distragerea atenţiei, pot comite furtul chiar atunci.

Pentru a nu deveni victimele unor astfel de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă următoarele:
Acordaţi atenţie persoanelor străine de localitatea dumneavostră care bat la porţile oamenilor sub diverse motive.
Reţineţi semnalmentele acestora, precum şi alte detalii, cum ar fi bunurile pe care le vând sau autovehiculul cu care se deplasează (culoare, număr).
Ţineţi permanent legătura cu rudele şi vecinii care sunt în vârstă, reamintindu-le de regulile de siguranţă personală, pentru a nu deveni victimele infracţiunilor de furt sau înşelăciune.
Asiguraţi în mod corespunzător imobilul pe timpul nopţii sau atunci când nu sunteţi la domiciliu. Este mai ieftin să investiţi într-un sistem de asigurare de calitate decât să deveniţi victima unei infracţiuni de furt.
Nu oferiţi persoanelor străine informaţii despre bunurile de valoare sau sumele de bani pe care le ţineţi în locuinţă.

În cazul în care deveniţi victima unei astfel de infracţiuni, sesizaţi de îndată organele de ordine, prin apelarea numărului unic de urgenţă 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliţie!

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.