Duminică cu ghinion pentru doi contrabandişti de țigări

Duminică cu ghinion pentru doi contrabandişti de țigări

Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, aproximativ 800 de pachete cu ţigarete de contrabandă  în valoare de peste 8.000 de lei, ascunse în roata de rezervă, compartimentul motor, schimbătorul de viteze şi torpedoul unui autoturism.

În data de 30 mai a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au organizat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete, în zona de responsabilitate.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii de frontieră au oprit în trafic, pe comunicaţia Vîrfu Câmpului -Dorohoi un autoturism înmatriculat în România, în care se aflau două persoane, cetăţeni români. Existând suspiciuni cu privire la natura bunurilor transportate de către cei doi, poliţiştii de frontieră au condus persoanele şi autoturismul la sediul sectorului pentru efectuarea unui control amănunţit. 

Ca urmare a controlului efectuat au fost descoperite, disimulate în roata de rezervă, compartimentul motor, schimbătorul de viteze, torpedou, precum şi în bagajele personale, ţigarete de provenienţă extracomunitară. Astfel, în urma inventarierii a rezultat o cantitate totală de 15.960 de ţigarete, cu o valoare de 8.000 de lei, care a fost ridicată în vederea confiscării. Cetăţenii au susţinut că ţigaretele au fost achiziţionate de la o persoană necunoscută pentru consum propriu.

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea continuării cercetărilor şi autoturismul în valoare de 14.700 lei. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Stirea anterioara

Cine poate amenaja spațiul din fața blocului. Toți cei care stau la bloc trebuie să știe

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.