Două fapte de dare de mită, sesizate în aceeași zi de polițiștii unei patrule rutiere la Botoșani

Două fapte de dare de mită, sesizate în aceeași zi de polițiștii unei patrule rutiere la Botoșani

La data de 23 august 2026, polițiști din cadrul IPJ Botoșani – Biroul Rutier au sesizat Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani cu privire la două fapte de dare de mită, săvârșite la un interval de aproximativ 35 de minute.

Prima faptă a fost înregistrată în jurul orei 17:15, după ce polițiștii au oprit pentru control un biciclist care se deplasa sinuos pe un drum județean. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. În timp ce unul dintre agenți întocmea procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, bărbatul i-a oferit suma de 88 de lei, pentru a nu fi sancționat.

Polițistul a refuzat banii și a sesizat Serviciul Județean Anticorupție Botoșani. Întreaga interacțiune a fost înregistrată cu ajutorul camerelor de tip body-cam.

La scurt timp, în jurul orei 17:50, în timp ce ofițerii DGA se aflau la fața locului pentru constatarea primei infracțiuni, unul dintre polițiștii aceleiași patrule a semnalat o nouă faptă de dare de mită.

După oprirea unui autoturism al cărui conducător auto încălcase normele de circulație, pasagera din dreapta i-a oferit agentului o bancnotă de 200 de lei, solicitându-i să nu aplice măsurile legale. Polițistul a refuzat suma și i-a informat imediat pe ofițerii anticorupție, interacțiunea fiind, de asemenea, înregistrată cu aparatura body-cam.

Ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au procedat la constatarea celor două infracțiuni flagrante.

În ambele cauze sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

Stirea anterioara

Reacția rapidă a unui polițist din Botoșani, aflat în timpul liber, a prevenit o tragedie

Stirea Urmatoare

Un adăpost de animale și aproximativ cinci tone de furaje distruse de un incendiu izbucnit din cauza unui foc lăsat nesupravegheat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.