Dosar penal pentru infracțiuni comise la regimul rutier, de către un tânăr, de 25 de ani

Dosar penal pentru infracțiuni comise la regimul rutier, de către un tânăr, de 25 de ani

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, în localitatea Săveni, un autoturism condus de către un tânăr, de 25 de ani, din comuna Vlăsinești.

Pentru a induce în eroare organele de poliție cu privire la dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, tânărul ar fi prezentat un permis de conducere fals.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 

Totodată, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de peste 400 de lei pentru abateri comise la regimul rutier, fiind aplicată măsura complementară de reținere a certificatului de înmatriculare.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de uz de fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Stirea anterioara

„Noaptea Muzeelor la Sate”, ediția a IV-a, 29 august 2026

Stirea Urmatoare

Botoșănean amendat după ce s-a certat cu bunica sa în vârstă de 87 de ani și a sunat la 112

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.