Descinderi la firmele de teleshopping. Clienţii au fost înşelaţi şi ameninţaţi

Descinderi la firmele de teleshopping. Clienţii au fost înşelaţi şi ameninţaţi

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au descins miercuri dimineaţa la mai multe firme din Bucureşti acuzate de înşelăciune şi evaziune fiscală prin activităţi de teleshopping.

În această dimineaţă, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, beneficiind de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, efectuează percheziţii la domiciliile reprezentanţilor unei societăţi comerciale bănuiţi de înşelăciune şi evaziune fiscală.

Totodată, vor fi puse în executare două mandate de aducere, urmând ca faţă de persoanele identificate să fie luate măsurile legale ce se impun, se arată în comunicatul Politiei Române.

La data de 4 martie a.c., poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, efectuează trei percheziţii la domiciliile reprezentanţilor unei societăţi comerciale bănuiţi de înşelăciune şi evaziune fiscală.

Totodată, sunt puse în executare două mandate de aducere, emise pe numele persoanelor bănuite de comiterea de infracţiuni, urmând ca faţă de acestea să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

În fapt, reprezentanţii societăţii comerciale, care desfăşoară activităţi comerciale prin intermediul unui web-site de prezentare şi desfacere a unor produse de menaj şi de uz casnic, sunt bănuiţi că ar fi comercializat unele produse ce nu corespundeau cu cele comandate de clienţi, ar fi fost de o calitate inferioară celor prezentate sau nu ar fi funcţionat în conformitate cu specificaţiile prezentate pe pagina de internet.

De asemenea, aceştia mai sunt bănuiţi că ar fi înregistrat în contabilitatea societăţii comerciale mai multe cheltuieli fictive, iar sumele de bani obţinute din vânzarea bunurilor ar fi fost transferate în conturi bancare personale şi retrase ulterior de la ATM-uri.

La acţiune participă poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, respectiv ofiţeri de investigare a criminalităţii economice, specialişti criminalişti, precum şi luptători S.I.A.S..

Activităţile beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Sursa: realitatea.net

Stirea anterioara

Două trupe din Botoșani calificate la Masters World Dance din Croația. Vezi despre cine este vorba! - VIDEO

Stirea Urmatoare

ISU Botoșani: Respectarea regulilor de prevenire a incendiilor

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.