Culmea hoţiei. Doi tineri au furat o motocicletă, au vândut-o şi au furat-o din nou

Culmea hoţiei. Doi tineri au furat o motocicletă, au vândut-o şi au furat-o din nou

Doi tineri din Timiș au furat o motocicletă, au vândut-o, iar apoi au furat-o din nou. Nu este singura infracțiune pentru care cei doi sunt cercetați.

În cursul zilei de ieri poliţiştii Serviciului Rutier Timiş au oprit pentru control o motocicletă care circula pe raza localităţii Becicherecu Mic. În urma verificărilor, aceștia au constatat că șoferul de 31 de ani nu deține permis de conducere, iar motocicleta avea aplicate plăcuţe cu numere false de înmatriculare, notează pressalert.ro.

Mai mult, vehicului figura ca fiind furat, lucru pentru care poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au făcut cercetări. În urma investigațiilor, polițiștii au stabilit că bărbatul de 31 de ani, împreună cu un alt tânăr de 23 de ani, a furat motocicleta din Timișoara în luna mai 2014. Pentru că au avut nevoie de bani, cei doi au vândut-o în localitatea Cernăteaz.

Motocicleta nu a rămas în Cernăteaz deoarece în urmă cu două zile, cei doi au furat-o pentru a doua oară, pe motiv că persoana le-ar fi datorat o sumă de bani.

Cei doi sunt cercetaţi atât sub control judiciar cât şi pentru furt de vehicule. De asemenea, tânărul de 31 de ani este cercetat şi pentru infracţiunile comise la regimul rutier. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prejudiciul fiind recuperat. Sursa: romaniatv.net

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.