Cu alcoolu-n cap și fără permis, așa a fost depistat în trafic un tânăr din Darabani

Cu alcoolu-n cap și fără permis, așa a fost depistat în trafic un tânăr din Darabani

Joi noapte, în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Darabani, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost solicitați în sprijin, de către un echipaj al Poliției de Frontieră, care au oprit în trafic, pe DN 29 A, un autoturism al cărui conducător auto emana halenă alcoolică.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit identitatea acestuia, în persoana unui tânăr de 28 de ani din orașul Darabani, precum și faptul că are dreptul de a conduce autovehicule suspendat. 

Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere cu permisul suspendat. 

Stirea anterioara

Protecția copiilor și persoanelor cu dizabilități lăsate fără fonduri de guvernul PNL, au fost salvate de PSD în Parlament prin alocări în valoare de 850 de milioane de lei

Stirea Urmatoare

Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei! Cei trei polițiști care l-au găsit pe Aryan în pădure

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.