Cercetați pentru înfăptuirea unui accident rutier cu pagube materiale cu părăsirea locului faptei și fals în declarații

Cercetați pentru înfăptuirea unui accident rutier cu pagube materiale cu părăsirea locului faptei și fals în declarații

În noaptea de 21 spre 22 martie 2014, în jurul orei 02:40, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident soldat cu pagube materiale, produs pe Șoseaua Iașiului din municipiul Botoşani.

La faţa locului a fost identificat un autoturism avariat, poliţiştii constatând totodată că amplasamentul sensului giratoriu din zona unde a fost identificat vehiculul, prezenta urme de impact.

Ulterior, în jurul orei 03.20, la sediul Poliției municipiului Botoşani s-a prezentat o femeie de 32 ani, din municipiu, care a declarat că este autoarea accidentului, solicitând eliberarea documentelor necesare reparării autoturismului.

Întrucât existau suspiciuni cu privire la veridicitatea acestor aspecte, poliţiştii au continuat verificările în cauză, iar în urma probatoriului administrat, a fost identificat un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Botoșani ca fiind, în fapt, principalul bănuit de producerea evenimentului rutier.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  vătămarea corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, sustragerea de la prelevarea de monstre biologice și instigare la fals în declarații.

De asemenea, având în vedere împrejurarea că, în noaptea de 21 spre 22 martie 2014, o femeie de 32 ani, din municipiul Botoşani a declarat organelor de poliţie că ea este autoarea accidentului, în cauză au fost extinse cercetările şi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în declarații și favorizarea făptuitorului.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.