Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție. Și-a urmărit soția la serviciu și a amenințat-o
Biciclist sub influența alcoolului, sancționat de polițiști
La data de 14 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au fost sesizași cu privire la faptul că pe drumul județean DJ 296, în comuna Răchiți, un bărbat a căzut de pe bicicleta cu care se deplasa.
Polițiștii care s-au deplasat la locul producerii evenimentului au stabilit următoarea situație de fapt:
Un bărbat, de 41 de ani, din comuna Roma, în timp ce se deplasa pe drumul județean D.J. 296, în localitatea Răchiți, într-o curbă la dreapta, pierde controlul asupra direcției de mers și cade pe suprafața părții carosabile.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Față de bărbat, a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 1.215 lei, pentru faptul că a circulat cu bicicleta, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Consumul de alcool afectează capacitatea de reacție și echilibrul. Deplasarea cu bicicleta/trotineta, fiindsub influența alcoolului poate conduce la accidente grave, atât pentru cei care le conduc, cât și pentru ceilalți participanți la trafic care se deplasează regulamentar.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.