Bărbat reținut în urma perchezițiilor efectuate de polițiști. La locuința sa au fost identificate o parte dintre bunurile sustrase
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 37 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
În urma probatoriului administrat de polițiști s-a stabilit faptul că acesta, la data de 2 iulie a.c., ar fi sustras din interiorul unui autoturism, care se afla într-o parcare din municipiul Botoșani, peste un kilogram de bijuterii din aur, prejudiciul cauzat fiind estimat la peste 100.000 de euro.
Pentru probarea activității infracționale, polițiștii au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară atât la domiciliul persoane bănuite, cât și la sediul unei societăți comerciale și alte două imobile despre care existau indicii că ar conține bunuri de interes în cauză.
În urma perchezițiilor, au fost identificate o parte dintre bijuteriile reclamate ca fiind sustrase, aproximativ 6.000 de euro, telefoane mobile și înscrisuri.
Totodată, bărbatul de 37 de ani a fost condus la sediul poliției în baza unui mandat de aducere, ulterior, față de acesta fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Urmează ca acesta să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.