Autoturism depistat de polițiști având autorizația de circulație provizorie expirată
La data de 07 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au oprit pentru control, pe Bulevardul Mihai Eminescu, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de către o tânără, de 20 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că, autorizația provizorie de circulație a autoturismului ar fi expirat la începutul lunii septembrie a.c.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.