Amendă de 20.000 de lei aplicată unei unități comerciale din Dorohoi

Amendă de 20.000 de lei aplicată unei unități comerciale din Dorohoi

În zilele de 11 și 12 februarie 2023, polițiștii botoșăneni au intervenit la 81 de evenimente sesizate prin apel 112, iar în urma activităților specifice desfășurate în aceste zile au fost aplicate 261 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 82.000 de lei. 

Sancțiune de 20.000 de lei aplicată unei unități comerciale din Dorohoi.

În noaptea de 11 spre 12 februarie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au acționat pe raza municipiului Dorohoi și orașului Darabani pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale.

În urma verificărilor efectuate la o unitate economică, din municipiul Dorohoi, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 20.000 de lei, pentru nerespectarea legislației privind Codul fiscal.

Totodată, din aceeași unitate economică au fost ridicați aproximativ 45.000 de lei, pentru care reprezentanții unității nu au putut prezenta documente justificative.

Stirea anterioara

Tom Degeţel, un spectacol pentru cei mici la Teatrul Vasilache

Stirea Urmatoare

Site-urile Temu și Shein au intrat în vizorul ANPC. Sfaturile instituției pentru consumatori

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.