Acțiunea polițiștilor pentru respectarea regimului legal de viteză

Acțiunea polițiștilor pentru respectarea regimului legal de viteză

La data de 12 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat o acțiune pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră și combaterea vitezei excesive la volan precum și pentru depistarea conducătorilor de vehicule care circulă sub influența alcoolului sau altor substanțe, pe raza de competență.

În acest context, au fost legitimate aproximativ 80 de persoane și controlate 64 de autovehicule, iar în urma neregulilor constate, polițiștii au aplicat 71 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 60.000 de lei. 

Dintre sancțiuni, 35 au fost aplicate pentru nerespectarea limitei legale de viteză.

Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 12  permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.

Conform legislației rutiere în vigoare, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.

Stirea anterioara

Poliția de Frontieră Botoșani: Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) este operațional

Stirea Urmatoare

Țigări, articole pirotehnice și pesticide introduse ilegal în țară, confiscate de polițiști după percheziții domiciliare pe raza localităților Corni și Darabani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.