Acțiune a polițiștilor pentru combaterea ilegalităţilor în domeniul transportului de cereale. Peste 300 de persoane legitimate

Acțiune a polițiștilor pentru combaterea ilegalităţilor în domeniul transportului de cereale. Peste 300 de persoane legitimate

La data de 18 iunie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au desfășurat o acțiune în sistem integrat, pentru prevenirea și combatereailegalităţilor care se comit în domeniul transportului, importului, producerii, achiziționării, depozitării și comercializării cerealelor, pe raza județului Botoşani.

În cadrul acțiunii, au fost legitimate peste 300 de persoane și oprite pentru verificare, 220 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 47 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 15.000 de lei.

Dintre sancțiuni, 11 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OG 37/2007 privind timpii de conducere și repaus.

Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 5  permise de conducere și au retras 2 certificate de înmatriculare.

La acțiune am beneficiat și de sprijinul jandarmilor.

Stirea anterioara

Reținut pentru furt calificat

Stirea Urmatoare

Botoșănean condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru furt calificat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.