A plătit sute de euro pentru un permis de conducere fals - FOTO

A plătit sute de euro pentru un permis de conducere fals - FOTO

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, asupra unui cetăţean din Republica Moldova, un permis de conducere ce s-a dovedit a fi fals. 

În data de 06 septembrie 2022, în jurul orei 12.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a ieşi din România, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 24 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Polonia.

La controlul de frontieră, cetăţeanul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Kyrgyzstan, având imprimate datele de identificare şi fotografia sa.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. 

Totodată s-a constatat că persoana în cauză nu este deţinătorul unui alt permis de conducere valabil.
Persoana a declarat că a obţinut permisul de conducere de la o şcoală de şoferi din Kyrgyzstan, contra sumei de 400 de euro, fiind convins că este un document autentic.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Stirea anterioara

Membri ai Liceului „Regina Maria” Dorohoi au descoperit Republica Cehă grație Asociației GEYC

Stirea Urmatoare

Decizia Sfântului Sinod, după cazul preotului Visarion! Se schimbă modul în care se face Taina Spovedaniei

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.