16 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare reținute de polițiști în noaptea Învierii

16 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare reținute de polițiști în noaptea Învierii

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventive pe raza întregului județ. În această perioadă nu au fost înregistrate incidente deosebite care să tulbure ordinea și liniștea publică. 

Astfel, au fost organizate acțiuni punctuale, pe raza întregului județ cu sprijinul jandarmilor, prilej cu care s-a acționat atât pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră. Pentru ca cetățenii să se bucure în siguranță de slujba Învierii.

Polițiștii care s-au aflat în teren noaptea trecută au constatat peste 90 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 60.000 de lei și au fost reținute 16 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare.

Stirea anterioara

36 de misiuni ale pompierilor botoșăneni, în ultimele 24 de ore

Stirea Urmatoare

Arta – expresie a sufletului: Expoziție la Muzeul de Etnografie Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.