Cod galben de caniculă pentru județul Botoșani. Vor fi temperaturi între 32 și 34 de grade

Cod galben de caniculă pentru județul Botoșani. Vor fi temperaturi între 32 și 34 de grade

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de caniculă, valabil mâine, în județul Botoșani. În intervalul menționat, temperaturile maxime se vor situa, în general, între 32 și 34 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unități.

Pentru a trece cu bine de această perioadă, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri:    

-efectuaţi deplasări în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul;
-evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
-purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
-evitaţi băuturile ce conţin alcool, cofeină sau zahăr;
-consumaţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe sau ceaiuri;
-mâncaţi fructe şi legume şi evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi;
-păstraţi legătura cu persoanele în vârstă din familia dumneavoastră, interesați-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă la nevoie;
-nu lăsaţi copiii / animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
-creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului.

Pentru a preveni incendiile în perioada caniculei, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
-nu utilizați focul deschis în zonele cu vegetație uscată, la distanțe mici față de locurile cu pericol de explozie sau față de materiale combustibile;
-nu expuneți la soare sau în zone supraîncălzite recipiente sau rezervoare ce conțin lichide inflamabile sau gaze sub presiune;
-pregătiți hrana prin utilizarea focului deschis doar în locurile special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinătăți;
-nu aruncați țigările nestinse în apropierea vegetației uscate;
-nu lăsați copiii nesupravegheați, cu mijloace ce pot produce aprinderea (chibrituri, brichete etc.).

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Stirea anterioara

Intervenții ale polițiștilor botoșăneni în ultimele 24 de ore. 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 95.000 de lei

Stirea Urmatoare

12 permise reținute de polițiștii botoșăneni în ultimele 24 de ore

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.