Asociația „Mugurelul” Dorohoi implementează un nou proiect transfrontalier - FOTO

Asociația „Mugurelul” Dorohoi implementează un nou proiect transfrontalier - FOTO

Miercuri, 29 iulie 2020, s-a desfășurat Conferința de lansare a proiectului Cooperare pentru promovarea activităților culturale tradiționale în zona transfrontalieră, Cod EMS-ENI: 2SOFT/2.1/57, implementat de Asociația „Mugurelul” Dorohoi – România, în calitate de Aplicant și Centrul Regional de Dezvoltare Durabilă Ungheni – Republica Moldova, în calitate de Partener 1. 

Conferința s-a desfășurat în mediul online, comunicarea fiind asigurată de la Clubul Copiilor Dorohoi, respectiv, de la Primăria Municipiului Ungheni. Fiecare partener a avut, ca invitați, reprezentanți ai administrațiilor locale, cât și din instituții de cultură și educație. Primarul Municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu și Primarul Municipiului Ungheni, Alexandru Ambros, au salutat inițiativa și parteneriatul dintre instituțiile beneficiare ale proiectului, în contextul mai larg de colaborare a celor două municipii Dorohoi și Ungheni, înfrățite din anul 2015.

La Dorohoi, a fost prezentă și Daniela Murăreanu, din partea Centrului Național de Informare și Promovare Turistică din localitate, instituție parteneră a Asociației ”Mugurelul”.

După Conferința de lansare, a fost organizată o Conferință de presă, cu reprezentanți mass-media din ambele părți ale frontierei. 

Prezentăm, mai jos, detalii privind proiectul transfrontalier:
Costurile eligibile totale ale proiectului sunt estimate la 107,829.00 EUR, din care maximum 96,829.00 EUR (aproximativ 46,904.00 RON și 189,871.00 MDL) reprezintă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, Prioritatea 2.1 – Conservarea și promovarea patrimoniului cultural și istoric(mai multe informații pot fi găsite pe www.ro-md.net).

Durata implementării: 01.03.2020 - 28.02.2021.
Obiectiv general: contribuție la păstrarea patrimoniului cultural și istoric în zona transfrontalieră județul Botoșani, România – raionul Ungheni, Republica Moldova, prin sprijinirea dezvoltării culturii locale, a identităților culturale specifice și a dialogului cultural.Grupuri țintă: 6 instituții culturale și de învățământ din zona transfrontalieră (3 din județul Botoșani, România și 3 din raionul Ungheni, Republica Moldova); 6 specialiști în domeniile culturii și educației (3 din România și 3 din Republica Moldova); 50 de tineri care activează în domeniile educațional și cultural (30 din România și 20 din Republica Moldova).Beneficiarii finali sunt comunitățile locale din zona proiectului, reprezentate de administrațiile publice locale din grupurile de interese identificate în perioada de pregătire a proiectului.

În cadrul proiectului, vor fi achiziționate echipamente specializate și dotări pentru a dezvolta capacitatea celor doi parteneri de a organiza evenimente culturale, de a sprijini implementarea proiectului și de a asigura sustenabilitatea acestuia, cât și pentru inventarierea, studiul și promovarea sitului popular din zonă. 

Rezultatul principal al proiectului este organizarea a două festivaluri populare transfrontaliere care vor contribui la dezvoltarea turismului în această zonă transfrontalieră.

Pentru Asociația ”Mugurelul” Dorohoi, acțiunea de mai sus reprezintă al doilea proiect transfrontalier finanțat de Uniunea Europeană, după implementarea, cu succes a proiectului ”Parteneriat pentru promovarea tradiţiilor culturale în rândul tinerilor”, în perioada martie 2011 –iunie 2012, având ca partener Universitatea Naţională ”Yury Fedkovych” din Cernăuţi, Ucraina. Proiectul a adus o contribuţie la promovarea tradiţiilor şi a moştenirii cultural-folclorice comune în rândul tinerei generaţii, cu impact asupra cooperării transfrontaliere.

Stirea anterioara

Costel Șoptică „Fac apel la decență și la o campanie cu proiecte pentru Botoșani!”

Stirea Urmatoare

Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei! Cei trei polițiști care l-au găsit pe Aryan în pădure

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.