Trimite stirea ta !
ziarebotosani.ro
ZiareBotosani.ro
ZiareBotosani.ro
Nest Dorohoi
Veste bună pentru fermieri: primesc bani frumoşi de la stat. Ce condiţii trebuie îndeplinite

Veste bună pentru fermieri: primesc bani frumoşi de la stat. Ce condiţii trebuie îndeplinite

Adaugat de: Ziare Botosani
Categorie : Economic
Potrivit unui proiect de hotărâre pus în dezbatere de Ministerul Agriculturii, fermierii vor primi 144 milioane lei (circa 30 milioane euro) prin programul de susţinere a legumelor în spaţii protejate.
 
Proiectul prevede ca banii să fie alocaţi pentru culturile de castraveţi, vinete şi ardei gras.
"În anul 2020 resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute de prezenta hotărâre sunt în sumă de circa 144 milioane lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 30 milioane euro şi se asigură în condiţiile art. 37 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, din bugetul repartizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale", arată proiectul de act normativ.
 
Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2020.
 
„Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă beneficiarilor nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente conform art. 3 alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol", se specifică în document.
 
Cuatumul este de câte 1.000 euro pe an pentru o producţie minimă obţinută de 2.000 kg de castraveţi pe 1.000 mp, aceeaşi sumă fiind prevăzută pentru o producţie minimă obţinută de 1.000 kg ardei gras pe 1.000 mp şi de 4.000 kg în cazul culturilor de vinete.
 
Se interzice acordarea de ajutor de minimis solicitanţilor a căror suprafaţă de spaţii protejate este obţinută prin divizarea unei suprafeţe cu spaţii protejate existentă în anul de cerere indiferent de modalitatea de transfer al suprafeţei, cu excepţia succesiunilor şi a contractelor de vânzare.
 
Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe criterii de eligibilitate: să deţină o suprafaţă de minimum 1.000 mp, cultivată integral cu una dintre culturile de legume în spaţii protejate prevăzute în anexă (castraveţi, ardei gras sau vinete), să obţină producţiile minime corespunzătoare culturii; să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cu spaţiile protejate şi culturile în anul de cerere; să facă dovada producţiei realizate prin documente justificative privind valorificarea producţiei.
 
Un solicitant poate beneficia de ajutor de minimis pentru maximum două culturi de legume în anul de cerere.

ZiareBotosani.ro

ZiareBotosani.ro

Economic: Alte articole din Botosani