Persoanele care nu obțin venituri trebuie să plătească contribuții de sănătate raportate la salariul minim pe economie

Persoanele care nu obțin venituri trebuie să plătească contribuții de sănătate raportate la salariul minim pe economie

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a stabilit procedura de declarare și stabilire a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care nu realizează venituri, iar aceasta urmează să fie aprobată prin Ordin al președintelui ANAF.

„Persoanele fizice care nu realizează venituri de natura celor menționate la art. 155 din Codul Fiscal (salarii, pensii, chirii, indemnizații etc.) datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate astfel: lunar, prin aplicarea cotei individuale de contribuție asupra bazei de calcul reprezentând valoarea salariului de bază minim brut pe țară, și au obligația să plătească contribuția de asigurări sociale de sănătate pe o perioadă de cel puțin 12 luni consecutive, începând cu luna în care se depune declarația, sau la data la care accesează serviciile acordate de sistemul public de asigurări sociale de sănătate potrivit legii, prin depunerea declarației, aplicând cota individuală de contribuție asupra bazei de calcul reprezentând valoarea a de 7 ori salariul de bază minim brut pe țară”, se arată într-un comunicat al ANAF transmis, luni, AGERPRES.

De asemenea, persoanele fizice care realizează venituri lunare exclusiv din investiții și/sau din alte surse, sub salariul minim brut pe economie, și nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției sau în categoriile de persoane pentru care plata contribuției se suportă din alte surse, datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate în aceleași condiții, respectiv cu aplicare cotei individuale (5,5%) la salariul minim brut pe economie.

„Plata contribuției de asigurări sociale de sănătate se face fie lunar, până la data de 25 inclusiv a fiecărei luni, începând cu luna următoare depunerii declarației, fie la data depunerii declarației, în funcție de opțiunea exercitată de persoana fizică”, se mai arată în comunicatul ANAF.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Paul Aretzu – Dumitru Augustin Doman

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.