O firmă de confecţii îşi mută în Botoşani unităţile de producţie din Italia şi Portugalia

O firmă de confecţii îşi mută în Botoşani unităţile de producţie din Italia şi Portugalia

Municipiul Botoşani „fură” o fabrică din Occident! O companie de confecţii cu capital italian îşi va reloca unităţile de producţie din Italia şi Portugalia în România, mai precis în Botoşani. Mihai Tincu, directorul companiei Rapsodia Conf SA, a declarat că investiţia se va ridica la peste 700.000 euro.

„Se va construi o hală nouă în prelungirea firmei Ital Pant, şi investiţia va fi discutată cu reprezentanţii Primăriei modul de obţinere a terenului, ce conţine proiectul şi alte aspecte. Anumite activităţi din Italia şi Portugalia vor fi mutate în Botoşani, în felul acesta vom avea în Botoşani un nou client cu 70-75 de salariaţi, cu o investiţie care va fi pusă în funcţiune în semestrul II al acestui an”, a declarat Mihai Tincu, citat de banulbotosanean.

Acesta a precizat că în noua unitate de producţie va fi activitatea de croit, preparaţie, pregătire a fabricaţiei, ceea ce până acum se făcea în Italia şi Portugalia, iar mai apoi totul ajungea în România.

Astăzi, în jurul orei 10.00, viceprimarul Viorel Iliuţă, investitorii italieni şi Mihai Tincu vor avea o întâlnire la Primăria Botoşani.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Razie de amploare în municipiul Botoșani. Au fost aplicate 31 de sancțiuni în valoare de 14.600 de lei

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.