Trimite stirea ta !
ziarebotosani.ro
ZiareBotosani.ro
ZiareBotosani.ro
Nest Dorohoi
Lidl își consolidează poziția de lider al salariilor din retail și anunță noi creșteri salariale de la 1 martie

Lidl își consolidează poziția de lider al salariilor din retail și anunță noi creșteri salariale de la 1 martie

Adaugat de: Ziare Botosani
Categorie : Economic

Lidl România își menține poziția de lider în rândul angajatorilor din retail și anunță, din nou, creșteri ale veniturilor angajaților. Impactul cel mai mare este la nivelul lucrătorilor comerciali și al comisionarilor din depozite.

Mai mult, compania își extinde în 2018 gama de beneficii pe care o oferă angajaților. De la 1 martie, un vânzător Lidl încadrat cu salariul minim va realiza venituri medii lunare garantate de 3061 de lei brut, în vreme ce un comisionar aflat în aceeași situație va câștiga 3301 lei brut. În plus, Lidl are o politică de salarizare în trepte, salariul crescând anual în primii trei ani de activitate în companie. Același vânzător va ajunge în al treilea an la un venit brut de 3542 lei, în vreme ce un comisionar va câștiga 3792 lei brut. Astfel, venitul minim pentru ambele categorii profesionale crește în mod garantat în primii trei ani cu aproximativ 15%. În ultimii doi ani, Lidl a dublat practic venitul minim brut în companie.

Veniturilor în bani și tichete valorice li se adaugă o serie de alte beneficii printre care asigurare privată de sănătate, zile de concediu ce cresc progresiv și oportunități de dezvoltarea profesională.

Compania extinde și gama de beneficii oferită angajaților: de anul acesta, toți angajații Lidl vor avea asigurare de viață, pe lângă asigurarea medicală privată de până acum. În continuare, membrii familiei lor pot beneficia de oferte foarte avantajoase la o gamă largă de servicii medicale.
De asemenea, toți angajații retailerului vor primi tichete de masă, până acum acest beneficiu fiind disponibil doar pentru lucrătorii comerciali și comisionarii din depozite.

„Creăm anual în România aproximativ 500 de noi locuri de muncă.Știm însă că asta nu este suficient, astfel că am făcut o prioritate din a le oferi colegilor mai mult decât un job și a menține nivelul salariilor peste nivelul pieței. Sunt foarte bucuros că niciun angajat Lidl nu câștigă mai puțin de 3000 de lei brut. Lidl este locul în care fiecare zi te provoacă să fii mai bun și mai dinamic, motiv pentru care, la rândul nostru, ne propunem să fim cel mai bun angajator”, spune Frank Wagner, Președintele Consiliului de Conducere Lidl România.

Lidl este singurul retailer care închide magazinele pentru a le oferi angajaților 2 zile libere atât de Crăciun, cât și de Paște. Totodată, angajații sunt remunerați pentru orele suplimentare, iar plata se face pentru fiecare minut lucrat peste program.

Lidl investește constant în dezvoltarea angajaților săi, motiv pentru care majoritatea pozițiilor de conducere sunt ocupate prin promovări, din interiorul companiei. Astfel, orice vânzător are posibilitatea de a promova în poziția de manager de magazin. Un manager de magazin poate ajunge la venituri medii lunare de 8825 de lei brut și primește, pe lângă beneficiile amintite, mașină de serviciu, pe care o poate folosi și în interes personal.

ZiareBotosani.ro

ZiareBotosani.ro

Economic: Alte articole din Botosani