ITM Botoșani: Amenzi aplicate agenților economici în valoare de 260.800 lei

ITM Botoșani: Amenzi aplicate agenților economici în valoare de 260.800 lei

Urmare a acţiunilor de control privind reducerea incidenţei muncii nedeclarate, care au avut loc în perioada 02.05.2011-31.05.2011, la care au participat şi reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi ai Gărzii Financiare, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Botoşani au  efectuat verificări la 92 unităţi atât în domeniul relaţiilor de muncă cât şi al securităţii şi sănătăţii în muncă, dispunându-se măsuri de remediere a neconformităţilor.

Un număr de 84 dintre acestea au fost sancţionate contravenţional, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 260.800 lei.

Dintre aceştia, 11 angajatori au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 109.000 lei pentru primirea la lucru fără forme legale a  13 persoane.

Efectul imediat al acestor acţiuni este creşterea semnificativă a numărului de contracte de muncă transmise la I.T.M. Botoşani.  Dacă media contractelor transmise la I.T.M. Botoşani până în aprilie 2011 era de 1770 contracte de muncă pe lună, în luna mai 2011 s-au transmis în Registrul General de Evidenţă a salariaţilor în format electronic 3406 contracte de muncă.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

WhatsApp introduce o nouă funcție. La ce va folosi Hidden Group

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.