Frauda de la Omniasig. Cât este prejudiciul real şi de unde provine el

Frauda de la Omniasig. Cât este prejudiciul real şi de unde provine el

Numărul poliţelor de asigurare antedatate de angajaţii Omniasig care au încercat, în acest fel, să evite virarea unei părţi din prime către Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor este mai mare de 12.000, aşa cum au arătat iniţial organele de anchetă.

În fapt, există cel puţin 20.000 de poliţe “măsluite” iar presupusa infracţiune nu s-a petrecut într-o singură zi ci în cel puţin 5 zile din luna iulie 2013. “Afirmaţia potrivit căreia s-a produs un prejudiciu estimat la nivelul sumei de 400.000 de euro a fost făcută avându-se în vedere faptul că, pe lângă cele 12.000 de poliţe emise în data de 26.07.2013, au fost identificate şi alte poliţe de aceeaşi natură, emise în zilele de 22, 23, 24 şi 25 iulie 2013, prin acelaşi mecanism de fraudare. Prejudiciul a fost estimat avându-se în vedere materialul probator administrat până la momentul respectiv.”, au arătat, pentru ECONOMICA.NET, reprezentanţii Poliţiei Române.

Iniţial, reprezentanţi ai Poliţiei au afirmat că a fost vorba de doar 12.000 de poliţe iar emiterea lor s-a produs într-o singură zi. În acest context, prejudiciul de 400.000 de euro nu era justificabil având în vedere că preţul unei asigurări obligatorii emise de PAID este de 20 de euro motiv pentru care prejudiciul maxim ar fi putut fi de 240.000 de euro(12.000x20 de euro).

Povestea cazului. A fost sau nu a fost un prejudiuciu real

Mai mulţi angajaţi ai Omniasig, unii cu funcţii înalte de conducere, sunt suspectaţi de abuz în serviciu în formă continuată şi fals intelectual. Anchetatorii susţin că au dovezi că aceştia ar fi emis în fals mii de poliţe de locuinţă pentru a beneficia de o parte mai consistentă din prima de asigurare. Concret, potrivit informaţiilor furnizate de Poliţie, angajaţii Omniasig au încercat să evite virarea unei părţi din prima de asigurare către Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor, aşa cum prevede o lege intrată în vigoare la 27 iulie 2013. Respectivul act normativ arată că poliţa obligatorie emisă de PAID trebuie achiziţionată de toţi proprietarii de locuinţe, inclusiv de cei care au o asigurare facultativă de la o altă firmă. În acest sens, firmele care nu sunt membre ale PAID (cum este şi cazul Omniasig), pot vinde asigurări de locuinţă  doar cu rezerva că pentru daune de până la 20.000 de euro şi pentru riscurile de cutremur, inundaţie şi alunecări de teren, prima aferentă merge la PAID care îşi asumă şi despăgubirile.

Cu alte cuvinte, 20 de euro din primele aferente fiecărei poliţe de asigurare a locuinţei vândute se duc la PAID. Oamenii de la Omniasig sunt suspectaţi că, cu câteva zile înainte de intrarea în vigoare a noii legi, au emis în fals mai multe mii de poliţe de asigurare a locuinţei pe care le-au vândut sau intenţionau să le vândă după intrarea în vigoarea a legii. În acest fel, poliţele fiind datate anterior intrării în vigoare a noii legi, Omniasig nu mai era obligată să vireze cei 20 de euro către PAID. Prejudiciul fiind de 400.000 de euro. Este vorba de 20.000 de astfel de poliţe.

Aceasta este varianta anchetatorilor. Pe de altă parte, surse apropiate situaţiei afirmă că respectivul prejudiciu este foarte greu de demonstrate. “Nici nu-mi dau seama dacă e prejudiciu sau beneficiu. Oricum, va fi greu de demonstrat. În cazul BCR Asigurări, când s-a vorbit despre prejudicii imense, nici acum, după aproape un an, nu există nimic concret”, afirmă sursele noastre.

O cronologie interesantă

Cronologia evenimentelor în cazul Omniasig este una extrem de interesantă. În data de 13 mai 2014, preşedintele VIG (acţionarul majoritar al Omniasig) s-a aflat la Bucureşti unde a avut o întâlnire cu presa. La respectiva întâlnire, şeful VIG, a făcut afirmaţii extrem de dure cu referire la unele companii din România despre care a spus că utilizează practici neconcurenţiale şi că ar trebui sancţionate.

Mai mult, Peter Hagen, a insistat asupra situaţiei de la PAID, entitate despre care crede nu poate fi o soluţie corectă. El afirmat inclusiv că datele privind programul de reasigurare al Pool-ului sunt incorecte şi că, în realitate, toată construcţia este una perfect instabilă. Exact a doua zi după ce Hagen a făcut aceste declaraţii, pe 14 mai, a izbucnit scandalul presupusei fraude la de la Omniasig în care prejudiciat este tocmai Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor. Sursa: economica.net

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.